Un pas mai aproape de Campionatul Mondial din 2025, vizită de lucru la sediul IIHF de la Zurich

O delegație a FRHG s-a aflat, în aceste zile, la sediul de la Zurich al IIHF. Principala temă a deplasării în Elveția a fost organizarea Campionatului Mondial, Divizia I/A, de anul viitor, unul dintre cele mai importante evenimente sportive pe care România le-a primit spre organizare în ultimii ani.
"Feedback-ul e unul foarte bun, am reușit să facem pași importanți în ceea ce înseamnă pregătirea unui turneu de o asemenea anvergură. Avem susținerea Federației Internaționale de Hochei pe Gheață și putem spune că suntem pregătiți pentru tot ceea ce ne așteaptă în următoarele luni, iar la ora primului meci totul va fi la cel mai înalt nivel", Nagy Attila Ferenc, președintele Federației Române de Hochei pe Gheață.
La Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, "tricolori" vor înfrunta Marea Britanie, Italia, Polonia, Japonia şi Ucraina, între 27 aprilie și 3 mai 2025.
