Legendarul Barry Smith le-a împărtășit antrenorilor noștri din bogata sa experiență

Una dintre figurile foarte cunoscute ale hocheiului mondial, Barry Smith, ne-a fost oaspete în aceste zile. Câștigător al Stanley Cup de nu mai puțin de șapte ori, tehnicianul de 72 de ani a fost lector pentru antrenorii români, în cadrul unui seminar care a cuprins atât sesiuni practice, cât și teoretice. Alături de antrenorul american, "la catderă" s-a aflat și conaționalul său, tehnician al lui Sport Club Miercurea Ciuc, Kevin Constantine.
"E prima dată când vin în România. Nu știam foarte multe despre țară, despre hocheiul de aici, dar m-am documentat când am aflat că urmează să ajung aici. Am întâlnit antrenorii voștri, peste 30 de oameni cu care am avut ocazia să lucrez în câteva locuri, în aceste zile. Îmi place entuziasmul lor, toți vor să progreseze, toți vor să devină antrenori mai buni. Am venit să îi ajut, să le dau câteva idei, cu câteva lucruri noi. Toată lumea are nevoie de aceste lucruri, indiferent unde antrenezi. E plăcerea mea să fiu aici și mă simt foarte bine", a declarat Barry Smith, după seminarul de la Miercurea Ciuc.
Importanța modelelor în sport
Acesta a vorbit și despre importanța modelelor în sport, precum și despre dorința sa de a împărtăși din bogata sa experiență. De altfel, obișnuiește des să ia parte la acțiuni precum cea din aceste zile, în diverse colțuri ale lumii: "Am avut o carieră minunată. Ca tânăr jucător, am fost foarte norocos să am mentori, oameni care să mă ajute. Hocheiul a fost foarte darnic cu mine. Așa că dau și eu înapoi din ce am primit, către antrenori și tineri jucători".
"Hocheiul, un joc minunat"
Barry Smith consideră că hocheiul s-a schimbat mult în "ziua de azi, când se dorește a se juca mult mai rapid. E vorba de mai puțină posesie și despre a juca în viteză. Jocul a devenit mai dificil, pentru că trebuie să iei decizii mult mai rapid. Poate cel mai important lucru nu mai sunt abilitățile tehnice, ci mintea. Aceasta trebuie să îmi spună unde să mă poziționez, să pot ajuta echipa atât ofensiv cât și defensiv".
Și în final, îi îndeamnă pe cei mici să practice acest sport extrem de iubit: "Vorbim de un joc minunat, un joc grozav. Nu cred că mai e vreun sport care să creeze prieteniile pe care le creează hocheiul. Am o vârstă, dar am prieteni pe care mi i-am format, pe gheață, când eram de vârsta acestor copii pe care îi vizitez acum, aici. Iar prieteniile acestea le păstrezi pentru mulți, mulți ani".
De șapte ori câștigător al Stanley Cup
Născut în Buffalo, New York, Statele Unite, Smith a activat la Buffalo Sabres, Pittsburgh Penguins, Detroit Red Wings, Phoenix Coyotes, cu formațiile din Pittsburgh, Detroit și Chicago încununându-se drept câștigător al Stanley Cup. Ca antrenor prinicipal, a stat pe băncile celor de la Detroit Red Wings,SKA Sankt Petersburg (Rusia), HC Lugano (Elveția) și Djurgårdens IF Hockey (Suedia).