77 de persoane înscrise la cursul pentru arbitri și observatori

2024.07.30

77 de persoane s-au înscris la cursul dedicat arbitrilor și observatorilor din hocheiul românesc. Este vorba despre 27 de arbitri care au oficiat în trecut la juniori, 23 care au condus meciuri la seniori, 5 observatori, dar și un îmbucurător număr de 22 noi arbitri. 

Comparativ, sezonul trecut a început cu un număr de 24 de persoane în rândul arbitrilor și observatorilor. Astfel, interesul arătat în prezent este dătător de speranțe pentru dezvoltarea arbitrajului românesc. Primul din cele patru seminare va avea loc la Academia de Hochei de la Cârța, din județul Harghita, în perioada 23-25 august.

Programului de dezvoltare a arbitrilor din hocheiul românesc este implementat de către Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) și Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), în parteneriat cu Federația Maghiară de Hochei pe Gheață (MJSZ), cu suportul financiar al Federației Internaționale de Hochei pe Gheață.